Seria de invincibilitate a celor de la Pandurii s-a încheiat la meciul de vineri seară contra formației lui Napoli. CSMS Iași s-a impus cu 1-0, unicul gol al confruntării fiind marcat de Golubovic dintr-un penalty acordat greșit de arbitrul Marius Avram.
După meci, gorjenii au acuzat maniera de arbitraj a lui Avram, iar Mihai Răduț a relatat un moment bizar petrecut în timpul partidei.
Mijlocașul Pandurilor a precizat că a primit un cartonaș galben doar pentru că i-a transmis unui coechipier o indicație tactică.
„Îmi pare rău că am luat ‘galben’ și voi fi suspendat la meciul următor. Țin să menționez că i-am strigat unui coechipier să facă pressing la o fază, dar domnul arbitru mi-a dat ‘galben’. A zis că e pentru proteste și că el e șmecher și face ce vrea pe teren. I-am zis să-mi explice de ce mi-a dat cartonaș, pentru că nu a fost niciun reproș. Mi-a spus că el e șmecher și să nu mai comentăm noi atât”, a declarat Răduț pentru DolceSport.